Fondatorii organizației AEBS, Sanda și Erich Mocanu au predat Comisiei Europene petiția #NOindexierung
Cu toate că acest număr de susținători este tragic de mic și dovedește clar că pe noi, românii, nu ne interesează de viața altuia, nici măcar de dreptul fundamental al copiilor. Cu toate acestea, noi, din AEBS, am mers mai departe așa cum ne-am propus de la bun început, să luptăm pentru dreptul copiilor.
Astăzi, 5 Septembrie 2018 am avut o întâlnire cu domnul Piet Van Nuffel consilierul-șef al doamnei Marianne Thyssen, Comisar European în domeniul ocupării forței de muncă, afaceri sociale și incluziune.
Domnul van Nuffel ne-a spus că până la ora actuală Parlamentul Austriac nu a aprobat acest proiect de lege ce dorește indexarea alocațiilor copiilor din afara Austriei, iar parlamentarii europeni sunt de părere că nu va fi în cele din urmă aprobat.
Chiar dacă până la urmă Sebastian Kurz ar reuși să convingă majoritatea din Parlamentul Austriac să susțină proiectul, Comisia Europeană nu va sta deoparte, iar specialiștii vor studia legea și vor vedea dacă există încălcări ale actualelor legi europene ori dacă sunt prezente alte discriminări.
Domnul Piet Van Nuffel a mai precizat că până la ora actuală în Parlamentul European mai bine de jumătate dintre parlamentari sunt împotriva proiectului de lege de indexare a alocațiilor și că așa cum s-a mai spus de multe ori în presă, Comisia Europeană nu va accepta o schimbare legislativă în acest sens.
Comisiei Europene i-au fost fost aduse la cunoștință de asemenea, că țări precum Germania, Olanda sau Danemarca doresc să indexeze alocațiile copiilor care au părinți din alte tări și așteaptă cu nerăbdare să treacă legea în Austria. Totodată, domnul Piet Van Nuffel a mai precizat că nu trebuie să existe nici un fel de teamă, pentru că și în ipoteza în care europarlamentarii germanii, olandezi și danezi se unesc, tot nu vor reuși să atingă pragul de susținere pentru lege și asta pentru că restul țărilor reprezentate în Parlamentul European îi depăsesc numeric și au majoritate de voturi.
Alături de lista cu peste 3000 de susținători ai petiției #NOindexierung a fost predata și a doua scrisoare: